Diverse

Astăzi, solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an

Solstițiul de iarnă va avea loc anul acesta luni, la ora 12.02, durata zile fiind de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). În aceeaşi seară, planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia şi vor putea fi văzute ca un astru dublu, anunţă Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu”. Momentul Solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea.

Solstițiul de iarnă: Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont. În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti).

În emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.
Tot pe 21 decembrie, planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta seara, fiind vizibile ca un astru dublu. Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, foarte aproape de orizontul de apus.

Potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic, la Bucureşti, Soarele va apune la ora 16.49, iar după ora 17.00 planetele se pot vedea cu ochiul liber. Se pot vedea până în ora 19.00, când apun.

Recomandarea experţilor pentru observarea fenomenului este ca cerul să fie privit dintr-un loc de unde se poate vedea apusul Soarelui, pentru că orice clădire sau obstacol aflat înspre apus va ascunde planetele.

O conjuncţie nu la fel de strânsă se va produce pe 31 octombrie 2040, planetele fiind vizibile înainte de răsăritul Soarelui.

Următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelaţia Capricornus.

„Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn. Când are loc întâlnirea cosmică și cum poate fi văzută cu ochiul liber

Jupiter și Saturn vor părea foarte apropiate pe cerul nopții, luni, 21 decembrie, evenimentul fiind numit „Marea Conjuncție” și având loc chiar în ziua solstițiului de iarnă.

Această întâlnire excepțională are loc o dată la 20 de ani, însă Jupiter și Saturn vor fi, de fapt, la sute de milioane de kilometri depărtare una de cealaltă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page