Local

Amenzi date de către polițiștii locali celor care vând flori și mărțișoare pe străzile din Botoșani

În perioada 21-23.02.2022, în conformitate cu Planul principalelor activităţi şi a evenimentelor dedicate zilelor de 1 și 8 Martie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială au desfăşurat misiuni pentru asigurarea unui climat civilizat, de ordine şi respectarea prevederilor legale, de către persoanele care comercializează mărțișoare, obiecte şi flori de sezon.

Au fost verificate respectarea amplasamentelor atribuite de către municipalitate comercianților de mărțișoare și produse similare de sezon în zonele platou „Casa Cărții”, str. Primăverii intersecție cu G. Enescu, str. Grivița, str. Bucovina, str. Primăverii și zona Stadion.

Pe durata acțiunii, au fost constatate și situații de nerespectarea prevederilor legale – comercializarea de flori de sezon (lalele, zambile, ghiocei), de către persoane care nu îndeplineau condițiile legale să efectueze acte de comerț și nici nu dețineau acord pentru ocuparea domeniului public.

În acest sens, au fost aplicate un număr de 61 sancțiuni contravenționale, unele cu amendă, în cuantum total de 5.700 lei, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L. nr. 355/2011.

Polițiștii locali vor continua acțiunile punctuale, urmărind respectarea prevederilor prevăzute în acordul de ocupare a domeniului public, întreţinerea curăţeniei în zona aferentă desfăşurării activităţii, depozitarea produselor ce fac obiectul comercializării, sau a ambalajelor de orice fel pe domeniul public.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page