InfractionalLocal

Amendă usturătoare și dosar penal pentru un tânăr de 19 ani din Bucecea

La data de 13 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control,  pe drumul comunal DC 67, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din orașul Bucecea.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Fiind verificată și legalitatea documentelor prevăzute de lege pentru a circula cu un autoturism pe drumurile publice, a rezultat faptul că autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie și nici nu era efectuată inspecția tehnică periodică, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 3700 de lei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page