InfractionalLocal

Adolescent prins cu un cuţit în buzunar la manifestările organizate de 1 Iunie în municipiul Dorohoi – FOTO

Joi seară, jandarmii care au asigurat ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice organizate în municipiul Dorohoi, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, au constatat două fapte de natură penală, respectiv o infracțiune de port fără drept al cuțitului și un furt.

În primul caz, în jurul orei 21.00, jandarmii au observat cum din buzunarul unui tânăr ieșea un mâner de cuțit, motiv pentru care l-au scos din mulțime și l-au condus la autospeciala de serviciu, unde au efectuat și controlul corporal al acestuia.

Din discuțiile cu băiatul în vârstă de 17 ani a reieșit că luase cuțitul la el pentru autoapărare.
Al doilea caz, petrecut la ora 23.00, a avut ca protagonistă o femeie, care a sustras telefonul unei participante la spectacolul din fața clădirii primăriei.

Păgubita a reținut semnalmentele femeii și s-a adresat unui echipaj de jandarmerie, care, în urma verificărilor efectuate, a identificat autoarea și a recuperat telefonul în valoare de aproximativ 3000 de lei.

Atragem atenția participanților la manifestările publice că portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase la adunări publice, manifestări cultural-artistice, sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

De asemenea, recomandăm participanților să solicite intervenția jandarmilor în cazul în care observă persoane ce au asupra lor astfel de obiecte periculoase, să aibă grijă de bunurile de valoare aflate asupra lor și, nu în ultimul rând, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page