Sport

Adelina Budăi-Ungureanu, desemnată voleibalista anului 2023 în România! – FOTO

Sportivii Alexandru Raţă (Tectum Achel/Belgia) şi Adelina Budăi-Ungureanu (Pallavolo Pinerolo/Italia) au fost desemnaţi voleibaliştii anului 2023 de către Federaţia Română de Volei, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Adelina Ungureanu, extrema naționalei României, a primit la ”Gala voleiului românesc 2023” titlul de jucătoarea anului. Un an bun pentru Adelina care a participat cu România la Campionatul European din Italia, având una dintre cele mai apreciate evoluții.

În cadrul Galei Voleiului Românesc, Sergiu Stancu, selecţionerul echipei masculine a României şi totodată tehnician al echipei Arcada Galaţi, campioana naţională, a fost ales cel mai bun antrenor.

De asemenea, titlul de performanţă a anului 2023 a revenit i-a revenit lui Gheorghe ”Gianni” Creţu, selecţioner al Sloveniei, medaliat cu bronz la Campionatul European.

România va organiza în 2024 Campionatul European feminin Under-18

În cadrul Galei, preşedintele Federaţiei Române de Volei, Adin Cojocaru, a anunţat că România va fi în iulie 2024 una din cele două gazde ale turneului final al Campionatului European feminin Under-18. Meciurile din ţara noastră vor avea loc la Blaj, oraş unde se vor disputa de altfel şi finalele competiţiei.

“Când Cipru a anunţat că nu mai poate organiza turneul final, am fost întrebaţi dacă dorim să găzduim această competiţie europeană. Am discutat cu ANS, cu Consiliul Director şi cu sponsorii din jurul nostru şi aşa s-a născut acest răspuns pozitiv.

În urma lui şi CEV ne-a făcut o prezentare frumoasă, că într-adevăr în România se întâmplă lucruri deosebite şi că managementul FRV e orientat cumva înspre dezvoltarea valorilor sportive. Am prins această oportunitate şi în 2021, 2023, 2024, când în România s-au organizat alte trei competiţii europene”, a afirmat Adin Cojocaru.

Lista laureaţilor voleiului românesc în anul 2023

Voleibalistul anului 2023 – Alexandru Raţă (Tectum Achel, Belgia)

Voleibalista anului 2023 – Adelina Budăi-Ungureanu (Pallavolo Pinerolo, Italia)

Antrenorul anului 2023 – Sergiu Stancu, selecţioner România şi antrenorul Arcadei Galaţi

Performanţa anului 2023 – Gheorghe Creţu, selecţioner Slovenia, medaliat cu bronz la Campionatul European

Cea mai valoroasă echipă feminină la volei pe plajă – Ioana Miu/Ioana Hododi

Cea mai valoroasă echipă masculină la volei pe plajă – Bogdan Bratosin/Valentin Hupoiu

Antrenorul anului la volei pe plajă – Răzvan Ifrim

Cel mai bun club de junioare în 2023 – Dinamo Bucureşti

Cel mai bun club de juniori în 2023 – CTF Mihai I Bucureşti

Cel mai bun antrenor de junioare – Adrian Radu (Dinamo)

Cel mai bun antrenor de juniori – Victor Lazăr (LAPI Dej)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page