Local

Activități preventive în sistem integrat, adresate copiilor din cadrul Fundației ,,Hand of help”

Miercuri, 5 iunie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au implementat o serie de activități specifice în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, la sediul Fundației ,,Hand of help” Botoșani.

Cei 19 copii participanți la activități au discutat, împreună cu specialiștii antidrog și polițiștii, despre planurile lor de viitor și despre modalitățile în care aceste obiective pot fi realizate.

De asemenea, în cadrul acțiunilor preventive, adolescenții au aflat cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii și cum să evite situațiile care i-ar putea vulnerabiliza în relația cu alte persoane din viața reală sau mediul virtual.

Reprezentanților fundației prezenți la activități le-au fost prezentate recomandări în ceea ce privește constituirea unui mediu familial securizant, bazat pe existența unei comunicări eficiente între aceștia și copii, precum și pe atenția acordată nevoilor și emoțiilor copiilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page