Local

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța cetățenilor

La data de 22 mai 2024, în intervalul orar 09:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică, împreună cu cei ai Biroului de Investigații Criminale au desfășurat activități de menținere a ordinii și liniștii publice și de impunere a unui climat de siguranță, în rândul cetățenilor.

 

Astfel, activitățile au fost desfășurate în municipiul Botoșani, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 70 de persoane, iar față de 11 dintre acestea a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare totală de 6.000 de lei, pentru acte de încălcare a ordinii și liniștii publice.

 

De asemenea, au fost verificate 35 de persoane, cu privire la respectarea obligațiilor impuse prin ordin de protecție, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page