Local

Acțiune a polițiștilor în zona unităților de învățământ din municipiul Botoșani. Două magazine au fost închise

La data de 6 iunie 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Rutier au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în zona unităților de învățământ, din  municipiului Botoșani.

 

Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 106 persoane, 8 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament în societate. De asemenea, au fost controlate 10 unități de alimentație publică și 18 autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării caselor de marcat electronice.

 

De asemenea, două dintre sancțiuni în valoare de 20.000 de lei au fost aplicate pentru comercializarea de produse din tutun către minori, fiind suspendată activitatea celor două unități economice pentru o perioadă de 30 zile.

 

Totodată, în zoan de acțiune au fost depistați 42 de elevi care absentau de la cursuri, fiind informat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în vederea luării măsurilor de monitorizare

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page