AccidentEveniment

ACCIDENT | Un tânăr beat a pătruns cu mașina pe contrasens și a rănit 5 persoane

La data de 14.10.2013, în jurul orei 17.20, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Anglia, pe DN 29 A, între localitățile Păltiniș-Darabani, B. ALEXANDRU-VIRGIL de 26 ani, din satul Bajura, oraş Darabani, judeţul Botoşani, ajungând pe un sector de drum în curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul autoturismului, împrejurare în care a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal în autoutilitara condusă regulamentar de N. DAN din oraşul Darabani.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a unui pasager din autoutilitară, respectiv A. Adrian de 25 ani, din orașul Darabani, care a fost transportat şi internat la Spitalul Județean de Urgență Botoșani.

De asemenea, în urma accidentului au fost răniţi ușor conducătorii celor două autovehicule, precum şi alţi doi pasageri din autoturismul condus de B. ALEXANDRU-VIRGIL.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul lui B. ALEXANDRU-VIRGIL rezultatul fiind de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, acesta din urmă a declarat organelor de poliţie că posedă permis de conducere eliberat de alt stat, însă nu l-a prezentat și nici nu a fost găsit cu ocazia cercetărilor la fața locului, urmând să fie efectuate verificări cu privire la aceste aspecte.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

foto:arhivă

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page