AccidentEvenimentInfractionalLocal

Accident în municipiul Botoșani. Mașini avariate de o șoferită beată

La data de 2 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe Bulevardul Mihai Eminescu s-a produs un accident de circulație, iar unul dintre conducătorii auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.

 

Echipajul de poliție dirijat la locul producerii evenimentului a stabilit următoarea situație de fapt:

O tânără de 24 de ani, din comuna Corni,  în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Mihai Eminescu, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu un alt autoturism, care era staționat pe marginea părții carosabile, rezultând pagube materiale.

 

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătoarei auto, valoarea rezultată a fost de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 580 de lei, pentru faptul că avea alte preocupări în timpul condusului,  iar pentru faptul că se afla sub influența alcoolului a fost întocmit dosar penal.

Sursa foto: Radar Botoșani

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page