AccidentEvenimentLocal

Accident cu trei morți la Botoșani. Printre victime și un copil de 1 an – FOTO

Trei persoane și-au pierdut viața, iar un băiat de 10 ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Crasnaleuca, în această seară. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și trei echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că în mașina, care era răsturnată într-un șanț de pe marginea drumului, erau trei persoane printre care și un copil de 1 an, toate inconștiente. Băiatul de 10 ani a ieșit singur din autoturism, fiind conștient. Acesta a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au scos victimele din interior. Acestea au fost preluate de echipajele medicale care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, medicii au declarat decesul celor trei persoane. Este vorba de doi bărbați de 46 respectiv 35 de ani și un copil de 1 an.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page