CulturaLocal

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a Casei Memoriale „George Enescu”

Muzeul Județean Botoșani, în calitate de Beneficiar al proiectului „History and Music – Values that Bring Us Together” (acronim MUHIS), cu numărul de înregistrare 1.HARD/2.1/101, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operațional Comun RomâniaRepublica Moldova 2014-2020, anunță semnarea, în data de 13.03.2023, a contractului privind execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiție „Lucrări de reabilitare a Casei Memoriale „George Enescu” Liveni, comuna George Enescu, județul Botoșani”.

Firma contractantă, SC Restaco SRL, va finaliza reabilitarea casei memoriale în termen de 6 luni, perioada de desfășurare a lucrărilor fiind 24.03.2023-24.09.2023. Conform contractului, valoarea obiectivului de investiție se ridică la 1.345.625,44 lei, sumă la care se adaugă TVA în valoare de 255.668,83 lei, în acord cu prevederile legale.

Lucrările avute în vedere vor implica intervenții de anvergură, precum restaurarea zidăriei, a tâmplăriei de lemn interioare și exterioare, refacerea pardoselilor și a acoperișului, precum și reabilitarea aleilor, rigolelor și platformelor de piatră naturală, vizând transformarea unuia dintre cele mai importante imobile de patrimoniu cultural regăsite pe teritoriul județului Botoșani, cu respectarea elementelor de autenticitate fidele aspectului original al locuinței.

Demersul infrastructural este subsumat obiectivului general și obiectivelor specifice ale proiectului „History and Music – Values that Bring Us Together”, care își propune creșterea dezvoltării economice și a potențialului turistic al zonei transfrontaliere eligibile prin investiții comune în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural și istoric al Rezervației CulturalNaturale Orheiul Vechi (MD) și al Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni, județul
Botoșani (RO), precum și prin activități promoționale și evenimente culturale comune. Valoarea totală a proiectului MUHIS este de 1.433.256,65 euro, din care asistența financiară nerambursabilă maximă a Uniunii Europene este de 1.229.174,65 euro. Bugetul revenit Muzeului Județean Botoșani ca Beneficiar este de 530.261,75 euro. Contribuția proprie care îi revine Muzeului Județean Botoșani din costurile eligibile aferente proiectului este de 126.425,01 euro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page