Local

A fost semnat contractul construirii monumentului comemorativ al accidentului de la Huțani – FOTO

Astăzi, primarul comunei Vlădeni, Voicu Murariu și Consiliul Judetean Botosani, au semnat contractul de lucrări și au dat ordinul de începere a construirii Monumentului comemorativ al accidentului de la Huțani.

Pe 29 iunie se împlinesc 44 de ani de la cel mai grav accident rutier petrecut în România, soldat cu 48 de morți.
𝗠𝗼𝗻𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 𝘃𝗮 𝗮𝘃𝗲𝗮 𝗼 𝗶𝗻𝗮𝗹𝘁𝗶𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝟭𝟲,𝟭𝟳 𝗺𝗲𝘁𝗿𝗶.
Suprastructura de rezistență va fi realizată din material metalic, iar baza din beton armat aparent. Aceasta va conține trei trepte circulare care se vor constitui într-un soclu.
Conceptul monumentului se dezvoltă pe imaginea unei cruci descrisă de 2 brațe din oțel, în jurul căreia se va executa o scară elicoidală cu 48 trepte de culoare albă. Fiecare treaptă simbolizează câte o victimă a tragicului accident. În zona centrală va fi amenajată o firidă pentru aprinderea lumânărilor pentru pomenirea celor care și-au pierdut viețile în urmă 44 de ani și va fi montată o bancă pentru cei care vor să se reculeagă.
𝗠𝗼𝗻𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗶𝗹𝘂𝗺𝗶𝗻𝗮𝘁 𝗽𝗲 𝘁𝗶𝗺𝗽 𝗱𝗲 𝗻𝗼𝗮𝗽𝘁𝗲, el fiind dotat cu panouri fotovoltaice. De asemenea, este prevăzut și cu un panou de afișaj, pentru prezentarea accidentului.
Proiectul are o 𝘃𝗮𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗼𝘁𝗮𝗹𝗮̆ 𝗱𝗲 𝟲𝟭𝟱 𝗺𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶!
Fmilia de profesori pensionari Harieta și Neculai Axinte au donat terenul necesar realizării monumentului!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page