NATIONAL

Numărul 2 din MAI, fost şef al Poliţiei Române, şi-a plagiat doctoratul

Bogdan Despescu, chestor şef de poliţie şi secretar de stat în Ministerul de Interne, a plagiat cel puţin 157 de pagini din cele 345 ale tezei de doctorat susţinute în anul 2010 la Academia de Poliţie, dezvăluie jurnalista Emilia Şercan, într-un articol publicat în pressone.ro.

Numărul 2 din Ministerul de Interne – numit în funcţie la 29 noiembrie 2019 – a folosit cel puţin patru surse bibliografice majore pentru a copia în teza de doctorat. De exemplu, dintr-o carte scrisă de un fost profesor de la Academia de Poliţie, Despescu a plagiat nu mai puţin de 77 de pagini.

În martie 2018, în plin scandal legat de tezele de doctorat plagiate susţinute la Academia de Poliţie, chestorul şef de poliţie Bogdan Despescu a dat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a obliga cele două instituţii să-i plătească sporul doctoral stabilit prin lege pentru persoanele care lucrează pentru statul român.

În ianuarie 2010, anul în care Despescu şi-a susţinut doctoratul, mai multe tipuri de sporuri pentru angajaţii din sistemul public – printre care şi cel pentru doctorat – au fost eliminate sau modificate.

În martie 2019, Despescu a câştigat definitiv procesul, iar IGPR a fost obligat de instanţă să îi achite spor doctoral pentru fiecare lună în parte începând cu martie 2015, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Suma totală câştigată de Bogdan Despescu în instanţă este, însă, secretă.

Articolul integral aici.

Reacţia lui Despescu

“Resping ferm orice acuzaţie referitoare la un eventual plagiat în ceea ce mă priveşte. Întreaga activitate pentru elaborarea şi redactarea acestei lucrări am desfăşurat-o respectând legislaţia în domeniu. Aşa cum am mai declarat, susţin orice investigaţie legitimă a oricărui jurnalist sau orice evaluare de ordin academic cu privire la activităţile mele, atâta timp cât acestea sunt obiective şi au ca scop aflarea adevărului”, se arată în punctul de vedere al lui Bogdan Despescu, citat de Mediafax.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page