EducatieImportant

EDUCATIE | ”Şcoala altfel” la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” din Botoșani

De ce să rămânem în România?

1. Pentru că în România se păstrează relațiile strânse de familie.

2. Putem accesa fonduri europene pentru a dezvolta o mică afacere sau putem să călătorim fără să fie nevoie să obținem vize;  Avem internet rapid, astfel putem să ne permitem să descărcăm mai ușor filme seriale și muzică.

3. Viața este autentică (alimentație, relații umane, relaxare);  Pentru că, potrivit unei glume, suntem cu 100 de ani în urmă și când va veni sfârșitul lumii vom trăi mai mult.

”Indiferent de cât de dificilă ar fi această țară, merită să rămânem și să luptăm pentru ea. Pentru că dispunem de resurse unice pe care le-am putea folosi să dezvoltăm România”; ”România este o tară unică. Suntem patrioți și nu ne părăsim țara. În viitor putem să schimbăm ceva în țara aceasta”.

De ce să plecăm din România?

1. Condițiile proaste ale drumurilor și aglomerația din trafic

2. Sistemul de sănătate este deficitar;

3. România se află printre țările din Uniunea Europeană cu cel mai mic salariu mediu brut;  Condițiile de viață din alte țări  sunt mult mai bune decât în România.

”Oamenii sunt mai civilizați în alte țări”; ”La noi, un om căzut pe stradă este ignorat de toți”

”Sistemul de învățământ lasă de dorit ; ”Din cauza corupției (mai multe opinii)”; ”Ofertele din străinătate sunt mai atrăgătoare”; ”În România ai mai puține oportunități”; ”Turismul nu e bine dezvoltat”, ”Vreau  o viață mai bună”.”Dificultățile în dezvoltarea țării. Din cauza legilor și a unor concepte greșite”.

Elevilor de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” din Botoșani (circa 60 la număr, din clasele a XII-a G, a XII-a B și a XI-a C ) le-au fost prezentate ieri, 17 octombrie, două chestionare elaborate de Centrul Europe Direct Botoșani cuprinzând câte 20 de motive axate pe temele: 1. De ce să rămânem în  România 2. De ce să plecăm din România.

Completarea și discutarea chestionarelor a avut loc în cadrul unei activități intitulate ”Tinerii și incluziunea pe piața muncii”, care face parte din programul ”Scoala altfel”. Inițiativa aparține inimoasei profesoare Alina Alupoaiei, secondată de colegele dumneaei, prof.  Niculina Stoleru și Alina Iosub, de doamna bibliotecară Petrea Niculina  și având aprobarea conducerii școlii, reprezentate de dl director, prof. Ion Huțanu.

Pentru început au avut loc dezbateri pe marginea salariului minim și a salariului mediu în România, în comparație cu alte țări din vecinătate (Bulgaria, Ungaria). Elevii au fost antrenați apoi în jocuri de rol angajat-angajator, în care au învățat să-și negocieze salariul și condițiile de muncă. De mare  interes s-a bucurat prezentarea pachetelor de beneficii și compensații care pot fi oferite angajaților de către angajatori.

Sub supravegherea domnilor profesori activitatea a continuat ad-hoc în curtea liceului cu călătorii imaginare pe harta Europei.

“M-a impresionat mult maturitatea, profunzimea și curajul răspunsurilor oferite de elevi, vioiciunea cu care s-au implicat în dezbateri. Felicitări organizatorilor!” a declarat Radu Căjvăneanu, coordonatorul Centrului Europe Direct.

Sursa text: Comunicat de presă

Sursa foto: Facebook

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page