ImportantLocal

INFRACTIONAL | Trei tineri din Botoșani s-au ales cu dosare penale!

Vineri, poliţiştii oraşului Flămânzi au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din localitatea Prăjeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58, pe raza oraşului Flămânzi.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Tot vineri, poliţiştii oraşului Flămânzi au depistat în trafic un tânăr de 18 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped pe strada 1907, pe raza oraşului de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că mopedul nu figurează ca fiind înregistrat în circulaţie, iar tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul mopedului a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 Sâmbătă, poliţiştii botoşăneni au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dragoş Vodă din municipiul Botoşani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page