AccidentEvenimentImportant

EVENIMENT | Accident pe drumul Botoșani – Dorohoi! Un tată și fiul său s-au răsturnat cu mașina- FOTO

Sâmbătă dimineață, în jurul orelor 8.00, un grav accident de circulație s-a produs pe drumul Botoșani – Dorohoi, o persoană fiind încarcerată după ce s-au răsturnat într-o curbă cu mașina.

Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Brăeşti, spre Leorda. Șoferul în vârstă de 49 de ani, aflat la volanul maşinii, şi fiul său mergeau la Botoşani, la spital, la un control. Într-o curbă, şoferul a pierdut controlul asupra volanului, maşina a ieşit de pe şosea şi s-a dat de câteva ori peste cap pe câmp.

Mai mulţi şoferi care treceau prin zonă au sărit în ajutorul celor doi. Bărbatul şi fiul său au fost scoşi din maşina răsturnată pe cupolă, în scurt timp la faţa locului ajungând echipajele de ambulanţă, pompieri şi poliţie.

La sosirea pompierilor cei doi pasageri, tată și fiu, erau scoși din mașină. Barbatul, în varsta de 49 de ani, a fost transportat cu ajutorul unei tărgi de către salvatori, la ambulantă, acesta fiind rănit.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind scoase bornele bateriei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page