ImportantLocal

LOCAL | Camioane radiate din circulaţie din Lituania, oprite din drumul spre Moldova în Vama Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni moldoveni, angajaţi ai unei firme de transport din Republica Moldova, care au fost identificaţi la controlul de frontieră la volanul unor camioane radiate din circulaţie.

În data de 01 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetățenii moldoveni Victor C. şi Ivan O., în vârstă de 53, respectiv 43 de ani, ambii angajaţi la aceeaşi firmă de transport din Republica Moldova, conducând fiecare câte un autocamion cu numere de înmatriculare lituaniene.

La controlul de frontieră, în urma unor verificări suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat că ambele autocamioane sunt radiate din circulaţie de autorităţile lituaniene din luna iulie a acestui an.

Cu privire la cele constatate, bărbaţii au declarat că au calitatea de angajaţi ai unei firme din Moldova şi nu ştiau că autocamioanele sunt radiate din circulaţie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page