ImportantLocal

LOCAL | Guvernul te face captiv prin lege la încălzirea centralizată

Cetăţenilor care locuiesc în blocuri le va fi interzis să se debranşeze de la sistemul centralizat de încălzire al localităţii, în cazul în care zona unde ei stau este deservită de acesta. Prevederea este inclusă în noua lege a energiei termice, care se află în prezent în dezbaterea Parlamentului.

Şi în prezent procedura de debranşare de la reţeaua publică de termoficare este greoaie, durează mult timp şi este condiţionată de mai multe lucruri, precum termenul limită pentru primirea acordului de maxim 1 octombrie al fiecărui an, indiferent de oraşul în care locuiţi.

DE LA GREU LA IMPOSIBIL                       

Însă, cu noua lege, debranşarea devine practic imposibilă. Asta pentru că legea prevede clar şi răspicat că, în cazul în care cetăţeanul locuieşte într-o „zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică”, atunci îi este interzisă debranşarea.

„Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu şi debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu sunt interzise în cazul în care condominiul se află într-o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică”, se arată în draftul noii legi, obţinut de economica.net.

CE ESTE ZONA UNITARĂ DE ÎNCĂLZIRE

Zona unitară de încălzire este o noutate introdusă de lege. Aceasta defineşte un spaţiu care va fi definit de autoritatea locală – fie un oraş întreg, fie doar un cartier sau un cvartal de blocuri -, unde va funcţiona un singur sistem de alimentare cu energie termică, potrivit vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă.

Aşadar, dacă Primăria a definit zona în care locuiţi ca o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat, debranşarea vă va fi interzisă.

Ea va fi permisă numai dacă imobilul sau locuinţa dumneavoastră nu se găsesc în interiorul acestei zone. Chiar şi aici, însă, procedura va fi mult mai complicată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page