ImportantLocal

LOCAL | Mai multe firme din Botoșani au fost amendate de ITM

În  cursul  lunii  august  2017  în   domeniul  Relaţii de  Muncă  au  fost  efectuate  controale   la   un  număr de 83  angajatori, cu  un  număr de 4453  salariaţi  din care  2791  femei.  Au  fost  sanctionaţi  14  angajatori, au  fost  aplicate 15  sancţiuni contravenţionale  din care 13  avertismente  şi  două  amenzi, în valoare totală de  70.000 lei.

Au   fost   depistate   42  persoane   desfăşurând   muncă   nedeclarată  (fără contracte de muncă  şi  netransmitere  în  termen legal conform HG 500/2011, art. 4, alin.1, litera a)  fiind aplicate  sancţiuni  contravenţionale  în  valoare totală de 70.000 lei,  în acest sens.

Au mai fost aplicate sancţiuni pentru :

  • nepăstrarea evidenţei timpului de muncă
  • nerespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor.

În cursul lunii august  2017, în  cadrul   domeniului   Sănătate  şi  Securitate  în  Muncă s-au    desfăşurat următoarele activităţi:

– au  fost  efectuate  controale  la  52 agenţi economici, fiind constatate 142 neconformitati  şi  au  fost dispuse  144  măsuri. Au fost aplicate  145 sancţiuni  contravenţionale din care 6 amenzi în valoare de 53.000 lei.

–   8 evenimente   au  fost   comunicate  în  această   lună   de  către  angajatori şi două evenimente au fost comunicate de ITM către IM

–  s-au cercetat de către angajatori un număr de 6 evenimente soldate cu incapacitate temporară de muncă, acestea fiind avizate de către inspectorii din  cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă al ITM Botoşani

–  un eveniment soldat cu deces a  fost cercetat de ITM şi avizat de IM

– au fost înregistrate 5 accidente de muncă, patru accidente fiind soldate cu incapacitate temporară de muncă şi unul mortal.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:

  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională
  • neinstruirea lucrătorilor la angajare
  • lipsa planul de prevenire şi protecţie
  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic
  • nu erau întocmite instrucţiunile proprii
  • lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
  • nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor
  • neanunţarea de către angajator a evenimentelor în care au fost implicaţi lucrătorii.

În această  lună  au  fost  înregistrate  43  petiţii. Au fost sesizate în special următoarele aspecte: neacordare drepturi salariale, nerespectarea timpului de muncă, neplata orelor suplimentare, muncă  fără  forme  legale, nerespectarea  prevederilor  HG  500  – privind Registrul  General  de  Evidenţă  al  Salariaţilor.  Domeniile  de  activitate de unde provin sesizările sunt : prestări servicii,  confecţii,  construcţii,  comerţ,  producţie,  etc.

Valoarea  totală  a  amenzilor  aplicate de către ITM, în cadrul domeniilor Sănătatea şi Securitatea  Muncii şi  Control   Relaţii   de   Muncă, în cursul lunii august 2017  este  de  123.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page