ImportantLocal

LOCAL | Două persoane rănite grav într-un accident produs de șoferul unui BMW, care consumase băuturi alcoolice – FOTO

Joi dimineață s-a produs un accident rutier în comuna Vlăsinești, în urma căruia două persoane au fost rănite.

Andrei L., în vârstă de 20 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca BMW, fiind însoțit de încă doi pasageri, o fată de 19 ani și un bărbat de 35 de ani.

Potrivit martorilor, șoferul circula cu o viteză excesivă, moment în care a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, apoi ricoșat într-un stâlp, distrugând gardul unei locuințe.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Unul dintre pasageri a rămas încarcerat în mașină, însă pompierii au reușit să-l scoată. Cele două victime, fata și bărbatul, au fost transportate la spital, pentru a li se acorda îngrijiri medicale.

Polițiștii au constatat că tânărul de 20 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, etilotestul indicând o concentraţie de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page