Local

LOCAL | O nouă ediţie specială a cenaclului transfrontalier „MAŞINA CU POEŢI”, la Memorialul Ipoteşti

Sâmbătă, 22 iulie 2017, începând cu ora 18.00, va avea loc, la Memorialul Ipoteşti –  Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu (judeţul Botoşani), la Lacul cu nuferi, cea de-a zecea şedinţă, specială, a Cenaclului Transfrontalier (Cernăuţi-Suceava) „MAŞINA CU POEŢI”.

De la Botoşani, sunt aşteptaţi să ia parte, citind din creaţia proprie şi dezbătând, poeţii: Vlăduţ Scutelnicu (invitat special), Vasile Iftime, Dumitru Necşanu, Petruţ Pârvescu. De la Cernăuţi şi-au anunţat prezenţa: Vasile Tărâţeanu (invitat special), Gheorghe Şodrângă, Elena Nandriş, iar de la Suceava vor fi prezenţi poeţii şi prozatorii: Florin-Dan Prodan (invitat special), Călin Dănilă, Constantin Horbovanu, George Mahalu, Doru Mihai Mateiciuc, Mircea Nanu-Munteanu, Viorica Petrovici, George Sauciuc, Constantin Severin.

Vlăduţ Scutelnicu s-a născut la 11 martie 1960, în satul Poiana, comuna Vorona, judeţul Botoşani. Este poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele:  Strigătul sferei, Editura Axa, Botoşani, 2002; Ultima arca, Editura Timpul, Iaşi, 2003; E frig în oraş şi sunt singur, Editura Dionis, Botoşani, 2005; Zaruri, Editura Brumar, Timişoara, 2010; Piramida Ka-zar, Editura Junimea, Iaşi, 2012.  Deţine Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi pentru volumul de debut; Premiul de debut in volum la Festivalul international de poezie, ediţia a XXIX-a, 2002, Sighetul Marmaţiei; Premiul special al juriului la Zilele George Coşbuc, ediţia a XXI-a, 2005, Bistriţa; Premiul revistei Poezia în cadrul galelor A.P.L.E.R., Câmpina, 2005; Premiul revistei Convorbiri literare, Iaşi, 2006, la Zilele revistei Convorbiri literare.

Vasile Tărâţeanu s-a născut în 1945. Este poet şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor din Ucraina şi membru de onoare al Academiei Române. Dintre volumele sale cităm: Dreptul la nelinişte (Ujgorod, 1984), Teama de înstrăinare (Chişinău, 1990), Ochean cu cioburi sângerânde (Cluj-Napoca, 2005). În bogata sa carieră, Vasile Tărâţeanu a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni (2001) şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Vasile Tărâţeanu este astăzi Preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” de la Cernăuţi, instituţie co-organizatoare a Cenaclului Transfrontalier „Maşina cu poeţi”.

Florin Dan Prodan (n.1976) este fondatorul grupării literare şi artistice Zidul de Hârtie din Suceava. Ca poet a publicat On the Road. Poeme de călătorie, Shambhala Press, Kathmandu, Nepal, 2012, Poem pentru Ulrike, Vinea, Bucuresti, 2013, Poeme şi note informative, Zidul de Hârtie, Suceava, 2014. Este redactor al revistei Bucovina literară. A colaborat la Dilema veche, Timpul, Suplimentul de cultură, Transilvania, Poesis International. Poemele sale au mai apărut în antologii precum Cele mai bune poeme din 2012, editura Tracus Arte. Director al Festivalului Internaţional de Poezie şi Arte vizuale Inside Zone şi al rezidenţei artistice de la Borsec.

Manifestarea va fi moderată de Gina Puică.

Gazdele şi organizatorii invită scriitorii, elevii, studenţii, oamenii de cultură şi persoane interesate de literatură, artă şi dezbateri culturale să le fie alături.

Reamintim că Cenaclul transfrontalier „Maşina cu poeţi” este o iniţiativă a Lectoratului de limbă română al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universităţii Naţionale „Yurii Fedkovici” şi a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, instituţii organizatoare ale evenimentului, în parteneriat cu Clubul de Iniţiativă Literară de la Suceava.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page