ImportantLocal

LOCAL | A debutat Tabăra „Căutându-l pe Eminescu”, ediţia a II-a – FOTO

Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici” a Memorialului Ipoteşti din Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, judeţul Botoşani a găzduit ieri, 14 iulie 2017, deschiderea Taberei de artă fotografică intitulată „Căutându-l pe Eminescu”, ediţia a II-a.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa dr. Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipoteşti, şi a fotografilor din judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ. Cu acest prilej, Radu Căjvăneanu a propus un proiect fotografic al Centrului „Europe Direct” din Botoşani la nivelul Moldovei.

Programul zilei a continuat cu un pelerinaj pe traseul Mănăstirea Sihăstria Voronei – Peştera Sfântului Onufrie de la Vorona – Mănăstirea Vorona – Mănăstirea Agafton. Participanţii au fost însoţiţi de Relu Oneaga, coordonatorul evenimentului din partea Memorialului Ipoteşti, şi de Liliana Grecu, consultant artistic în cadrul memorialului. În aşezările monahale menţionate s-au prezentat datele istorice ale bisericilor, dar şi odoarele de mare preţ adăpostite de acestea. Unul dintre cele mai deosebite obiective a fost Peştera Sfântului Onufrie, unde există un mic altar între stâncile brăzdate de fagi.

Programul taberei va continua mâine, 15 iulie, cu vizitarea mai multor biserici şi clădiri din oraşul Botoşani care au avut legătură cu poetul naţional Mihai Eminescu. Amintim că Tabăra “Căutându-l pe Eminescu” este organizată de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de studii Mihai Eminescu, Clubul Fotografilor “Focus” Botoşani şi Clubul Fotografilor Iaşi.

Aceasta se va încheia duminică, 16 iulie 2017, cu un nou itinerariu în oraşul Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page