ImportantLocal

LOCAL | Concurs pentru biciclişti – ,,Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă’’ – FOTO!

Ieri, 25.05.2017, poliţiştii Serviciului Rutier, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, au organizat şi desfăşurat etapa judeţeană a concursului ,,Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă’’, adresată bicicliştilor.

Concursul pentru biciclişti ,,Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă’’ a fost organizat în incinta Şcolii Gimnaziale nr.17 din municipiul Botoşani, având ca scop promovarea mersului pe bicicletă în rândul elevilor și formarea unei conduite corespunzătoare în circulația pe drumurile publice.

La start s-au aliniat 6 echipe formate din câte 2 elevi din clasele gimnaziale şi 3 echipe de elevi din clasele IX-XII.

Echipele de gimnaziu au început concursul cu o probă practică, respectiv parcurgerea unui traseu cu obstacole, unde elevii și-au dovedit îndemânarea în efectuarea manevrelor cu grade diferite de dificultate.

A urmat traseul ,,parc-şcoală’’, unde concurenții au încercat să convingă juriul că sunt buni cunoscători ai mijloacelor de semnalizare rutieră şi că pot circula în siguranță pe drumurile publice.

Elevii claselor IX-XII au fost supuși și ei la două probe cu un grad sporit de dificultate, respectiv rezolvarea unui chestionar cu 20 de întrebări privind regulile de circulație și proba de arbitraj a colegilor de gimnaziu la parcurgerea traseului ”Parc-Școală”.

La finalul probelor, Școala Generală nr. 17 Botoșani şi Liceul Teoretic ”Grigore Antipa” au fost desemnate câştigătoare şi vor participa la faza naţională a concursului, care va avea loc în luna iulie în municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.

Elevii au primit din partea poliţiştilor şi a reprezentaţilor Clubului ACR Botoşani, cupe, diplome şi premii, dar şi dulciuri şi sucuri.

Având în vedere că se aproprie vacanţa de vară, când majoritatea copiilor îşi vor petrece timpul în aer liber, în parcuri sau prin diverse alte locuri, copiii au fost sfătuiţi să evite plimbările şi joaca în zone izolate sau puţin populate.

Poliţiştii de la Serviciul Rutier le-au reamintit copiilor câteva dintre cele mai importante reguli de circulaţie pe drumurile publice şi au fost îndemnaţi să fie atenţi unde se joacă şi să nu uite nici o clipă că drumurile publice nu sunt locuri de jucat fotbal sau alte jocuri.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page