Local

LOCAL | Sfârșit de săptămână cu multe manifestări publice pentru jandarmi

Vineri, 24 martie a.c., începând cu ora 16.00, jandarmii botoșăneni vor acționa pentru prevenirea unor fapte antisociale la meciul amical de fotbal dintre echipele F.C.Botoșani și Foresta Suceava, disputat pe Stadionul municipal Botoșani.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la ,,Marșul pentru Viață”, organizat în data de 25 martie a.c. în localitățile Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni și Bucecea.

Jandarmii, împreună cu polițiștii rutieri, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea în siguranță a manifestării publice și prevenirea producerii unor evenimente nedorite.

În week-end-ul care urmează, oamenii legii vor acţiona în sistem integrat, împreună cu lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani, precum și prin patrule de jandarmi, pentru menținerea ordinii și liniștii publice în mediul urban și rural, în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi a infracţiunilor și intervenția la apelurile făcute prin Sistemul Unic de Apeluri de Urgență 112.

Cei 11 elevi jandarmi aflaţi în practică, în această perioadă, la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, participă la misiunile specifice de ordine publică alături de subofiţerii jandarmi, ocazie cu care vor învăţa din experienţa acestora.

Recomandăm cetăţenilor să solicite sprijinul forţelor de ordine în mod direct sau prin apel telefonic la numărul 112, în caz de necesitate, pentru ca intervenția promptă și măsurile legale adoptate să ducă la restabilirea unui climat civilizat de conviețuire socială.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page