InfractionalLocal

2.000 de euro și un dosar penal, prețul pentru a deveni șofer

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie R. Moldova, care avea asupra sa un permis de conducere fals.

În data de 31 martie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, un cetățean R. Moldova în vârstă de 28 de ani, pasager într-un microbuz cu destinația Germania.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, având imprimate datele și fotografia bărbatului.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediari, persoane ale căror date nu le cunoaște, contra sumei de 2.000 euro și că intenționa să folosească documentul în Germania unde lucrează ca șofer.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page