AnunturiLocal

19 posturi scoase la concurs de Casa Județeană de Pensii Botoșani

COMUNICAT DE PRESA

CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA PROCEDURII DE SELECTARE PRIN CONCURS A 19 PERSOANE, CU STUDII SUPERIOARE ȘI MEDII, CARE VOR DESFĂȘURA ACTIVITATEA DE EVALUARE, ÎN BAZA UNOR CONTRACTE INDIVIDUALE DE MUNCĂ, ÎNCHEIATE PE PERIOADĂ DETERMINATĂ, PÂNĂ LA 31 DECEMBRIE 2022, LA CASA JUDETEANA DE PENSII BOTOSANI

Urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr.90/23.08.2021, privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice, în scopul implementării măsurilor legislative care vizează acțiunea de  evaluare  în vederea recalculării dosarelor de pensii din sistemul public de pensii, Casei  Județene de Pensii Botoșani i-a fost repartizat, pe perioadă determinată, până la data de 31.12.2022, un număr suplimentar de 19 posturi contractuale, din care:

  • 15 sunt de Consilier debutant cu studii superioare

Studii de specilaitate: studii universitare  de licență absolvite cu diplomă de licență în  domeniul: științe economice, științe juridice, științe administrative; precum și în domeniul de licență: matematică, fizică sau informatică;

  • 4 sunt de Referent debutant cu studii medii

Studii de specilaitate: studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

Calendarul procesului de recrutare si selectie prin concurs a personalului necesar a fi incadrat cu contract individual de munca pe durata determinate este urmatorul:

-in perioada 27 – 30 august 2021, intre orele 8,00 – 16,30, inclusiv in zilele de sambata si duminica intre orele 8,00 – 12,00,  vor fi primite si inregistrate cererile de inscriere a candidatilor la concurs;

– in data de 31 august 2021, etapa de selectie/verificare a dosarelor  depuse de catre candidati;

– in termen de o zi lucratoare de la expirarea etapei de selectie se va publica, prin afisare la sediu si pe site-ul institutiei, lista candidatilor admisi in vederea sustinerii probei scrise.

Concursul va avea loc în data de 06.09.2021, ora 10,00 – proba scrisă  sub formă de test grilă.

– Interviul se susține în termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Precizam ca persoanele interesate de ocuparea acestor posturi nu trebuie sa dovedeasca vechime in munca, urmand ca salarizarea personalului selectat prin concurs sa fie efectuata in conformitate cu dispozitiile Legii nr.153/2017, privind salaraizarea  personalului platit din fonduri publice.

Toate informatiile necesare, inclusiv bibliografia de concurs, vor fi afisate, incepand de joi 26 august 2021, atat la sediu cat si pe site-ul institutiei la adresa: http://pensii-botosani.ro/despre-institutie/organizare/cariera/.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page