International

INTERNATIONAL | Erou la 8 ani! Un băieţel a salvat 6 persoane, dar a murit încercând să-şi scoată bunicul din casa în flăcări

Un băiat de 8 ani, Tyler Doohan, a devenit erou în New York după ce a murit încercând să-şi scoată bunicul invalid dintr-o casă în flăcări. Înainte salvase 6 oameni!

Tyler Doohan a reuşit să salveze şase persoane, printre care doi copii mai mici decât el, dintr-o casă în flăcări, însă puştiul a încercat, cu un ultim efort, să-l scoată din infern şi pe bunicul său cu handicap. Această încercare l-a costat viaţa.

Trupul băiatului a fost găsit lângă cel al bunicului său pe care Tyler îl considera cel mai bun prieten.

“Ceea ce a făcut mă face să mă simt foarte mândră, dar eu îl vreau înapoi”, a spus mama lui Tyler, plângând, pentru CNN.

Tyler a observat, duminică seară, că a luat foc un etaj al casei.

“Până să ajungă pompierii şi poliţia, Tyler a reuşit să trezească şase persoane, printre care şi doi copii de 4 şi 6 ani”, a spus şeful pompierilor, Chris Ebmeyer.

După ce au ieşit cei şase, Tyler şi-a dat seama că bunicul său, cu probleme locomotorii, nu putea ieşi singur din casă, aşa că s-a dus după el pentru a-l ajuta să iasă.

“Între timp, focul s-a înteţit şi s-a răspândit. Din păcate, amândoi au murit din cauza flăcărilor şi a fumului”, a explicat şeful pompierilor.

Cei doi au fost găsiţi împreună în patul din dormitor. Când i-au găsit pe cei doi, părea că băitaul încerca să-l ridice pe bătrân şi să-l dea jos din pat!

O campanie online în memoria lui Tyler a strâns 28.000 de dolari, bani ce vor fi donaţi familiei pentru funeraliile micuţului. O altă rudă a băiatului a fost găsită moartă într-o altă cameră.

“Singurul lucru care mă bucură este că nu a plecat singur, ci cu omul pe care îl iubea”, a spus mama băiatului.

Cauza incendiului nu a fost stabilită încă.

sursa: cnn.com

foto: on.wtsp.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page