ImportantLocal

LOCAL | Ninsori în toată Moldova, până mâine la prânz. Cum se circulă pe drumurile naționale

La acest moment, circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei este asigurată, fără blocaje cauzate de starea vremii.

Carosabilul este umed cu zăpadă frământată în strat de 1-3 cm în județele Galați și Vrancea, respectiv umed în rest. Cerul este acoperit, cu precipitații sub formă de ninsoare în toată Moldova, cu viscol la sol în județele Galați și Vrancea, iar temperatura aerului este cuprinsă între -3 grade la Galați și -12 grade la Suceava.

Pe drumurile naționale din regiune sunt acțiune 115 autoutilaje, iar pe timpul nopții s-a acționat în special preventiv, cu antiderapant, în sudul și centrul regiunii. În continuare, până vineri, 11 ianuarie, ora 11, meteorologii anunță ninsori abundente pe raza tuturor județelor din aria de administrare a DRDP Iași. În intervalul menționat, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova.

În Dobrogea, sudul și estul Munteniei, precum și în sud-estul Moldovei, vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp. Mai ales în noaptea de joi spre vineri (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de vineri (11 ianuarie), vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a țării și la munte, cu viteze mai mari, rafale în medie de 55-65 km/h, pe crestele montane și în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită.

Drept urmare, reluăm avertismentul la adresa conducătorilor auto de a circula prudent pe drumurile naționale, cu adaptarea vitezei la condițiile de trafic și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor.

Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page