ImportantLocal

LOCAL | Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în Ibăneşti!

Viscolul puternic, căderile de zăpadă şi temperaturile extrem de reduse au cauzat mai multe avarii în zona  Moldovei, în special la liniile electrice aeriene de medie tensiune ce deservesc localităţi din mediul rural.

Au fost afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora.

Echipele Delgaz Grid au intervenit în permanenţă în această periodă, şi, în ciuda condiţiilor neprielnice, au remediat în bună măsură avariile apărute. Menţionăm că în această dimineaţă erau nealimentate 29 de localităţi, numărul acestora scăzând simţitor până la această oră.

Precizăm că sunt porţiuni de reţea aflate la mare distanţă de căile de acces practicabile în condiţiile date, deplasarea echipamentelor, materialelor şi sculelor necesare pentru efectuarea reparaţiilor se face manual, ceea ce mareşte durata de intervenţie faţă de condiţiile normale.

În pofida acestor condiţii dificile, intervenţiile vor continua până la remedierea tuturor avariilor şi reluarea alimentării la toţi consumatorii.

La aceasta oră sunt nealimentate (total sau parţial) şapte localităţi:

  • Botoşani: Ibăneşti;
  • Iaşi: Movileni, Chişcăreni;
  • Neamţ: Vulpăneşti, Moldoveni;
  • Suceava: Chiril;
  • Vaslui: Găneşti.

Având în vedere condiţiile meteo prognozate situaţia avariilor din sistemul de distruţie este una dinamică, putând surveni modificări.

Departament Comunicare Corporatistă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page