ImportantLocal

LOCAL | Tânăr prins în Piața Centrală cu mașina plină de petarde

Aproape 15000 de obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice au găsit jandarmii botoșăneni într-o autoutilitară aflată în apropierea Pieței Centrale din municipiul Botoșani.
Bărbatul in vârstă de 25 de ani, care comercializa aceste obiecte pirotehnice în după-amiaza zilei de marți, 20 decembrie a.c., a susținut în fața oamenilor legii că intenționa să le folosească în scop personal, dar a fost contrazis de două persoane cărora le vânduse petarde și artificii și care au recunoscut de la cine le-au cumpărat cu puțin timp în urmă.
Deoarece a încălcat prevederile legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare fără drept a unor operațiuni cu materii explozive și comercializarea acestora către publicul larg.
Obiectele pirotehnice au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscării și vor fi înaintate, împreună cu actele de sesizare întocmite, către Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page