Local

LOCAL | Botoșăneni amendați de polițiștii locali. Vezi pentru ce!

În perioada analizată, efectivul Poliţiei Locale a desfăşurat, pe trei schimburi, activităţi specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică corespunzător, în zonele de responsabilitate, combaterea comerţului stradal neautorizat, depistarea şi sancţionarea persoanelor care depozitează gunoi menajer în locuri neautorizate, prevenirea şi sancţionarea altor fapte date în competenţă, acţionând, de asemenea, împreună cu cadre de la Poliţia Municipiului Botoşani, în patrule mixte pe linie de ordine publică şi siguranţă rutieră, în contextul protocolului încheiat.
Activitatea poliţiştilor locali a fost desfăşurată, conform atribuţiilor, pe următoarele aspecte:
⦁ Constatarea contravenţiilor şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale;
⦁ Activitatea de prevenire şi combatere;
⦁ Asigurarea pazei obiectivelor date în competenţă.

⦁ ACTIVITATEA DE CONSTATARE A CONTRAVENŢIILOR:
În perioada supusă analizei, poliţiştii locali au constatat un număr de 39 contravenții, fiind aplicate 20 sancțiuni cu amendă în valoare totală de 6.300 lei, iar 19 cazuri, în care, datorită pericolului social redus al faptelor, s-a dispus avertismentul scris.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page