ImportantInfractionalLocal

LOCAL | Reţinut de poliţişti, după ce a încercat să înşele o femeie prin metoda „Accidentul”

Miercuri, 29.04.2015, în jurul orei 13.00, o femeie de 65 ani, din municipiul  Botoşani, a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că a fost apelată telefonic de către o persoană necunoscută, care s-a prezentat ca fiind fiul ei şi care i-a explicat că a fost implicat în producerea unui accident rutier, iar pentru a nu fi arestat trebuie să achite victimelor suma de 3.500 de euro.

La scurt timp a fost din nou apelată, de această dată persoana prezentându-se ca fiind poliţist rutier şi explicându-i că banii trebuie predaţi victimelor în vederea retragerii plângerii. Totodată, persoana respectivă i-a cerut femeii să înmâneze suma de bani unui tânăr care urma să se prezinte în scurt timp la domiciliul ei.

În urma sesizării femeii, poliţiştii s-au deplasat la locuinţa acesteia, unde, în jurul orei 15.20, l-au depistat pe P. I. de 19 ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, în timp ce intra în curtea locuinţei.

Acesta a declarat că a venit în municipiul Botoşani, după ce a fost apelat telefonic de către C. G. (persoană lipsită de libertate, deţinută în prezent în Penitenciarul Giurgiu), care i-a cerut să se deplaseze la domiciliul femeii pentru a ridica suma de 3.500 de euro.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul este bănuit şi de comiterea altor două infracţiuni de înşelăciune şi a patru tentative de înşelăciune, fapte pe care le-ar fi comis în baza  înţelegerilor prealabile cu C. G..

Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page