Local

LOCAL | Sute de elevi din trei judeţe din Moldova au intrat în lumea energiei prin intermediul specialiștilor E.ON şi I.S.U

Sute de elevi şi zeci de cadre didactice din judeţele Botoşani, Neamţ şi Vaslui au participat, în perioada 12 martie-2 aprilie a.c., la lecţii despre energie și siguranță susţinute de 30 de voluntari E.ON şi specialişti ai Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U).

Lecţiile s-au desfăşurat la 12 şcoli gimnaziale din localităţile Broscăuţi, Cristineşti, Dobârceni (jud. Botoşani), Dragomireşti, Ştefan cel Mare, Bârgăoani, Bicaz, Taşca (jud. Neamţ), Costeşti, Deleni, Roşieşti, Vutcani (jud. Vaslui).

Voluntarii E.ON şi specialiştii I.S.U. le-au prezentat copiilor noţiuni de bază despre electricitate şi gazele naturale, precum şi reguli elementare de utilizare în siguranţă a acestor forme de energie. Totodată, prin intermediul simulărilor de situaţii de urgenţă şi al exemplelor, dar şi al jocurilor interactive, elevii au învăţat cum să procedeze pentru a se proteja în situaţia unor stâlpi sau conductoare electrice cazute la pământ, în caz de incendiu, scăpări de gaz sau chiar cutremur.

Prea des vedem în jurnalele de ştiri accidente de tot felul în care victimele sunt copii. Este trist, mai ales că cele mai multe ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost respectate nişte simple reguli de siguranţă. De aceea, demersul E.ON şi I.S.U, prin care copiilor le sunt prezentaţi factorii de risc, precum şi modul în care se pot proteja, este de apreciat. I-am îndemnat pe copii să respecte aceste reguli, şi, în acelaşi timp, să le transmită şi colegilor de joacă sau altor membri ai familiei. Nu putem decât să vă mulţumim şi vă mai aşteptăm!” a declarat Patricia Dulău, profesor de educaţie fizica, responsabil serviciul pentru situaţii de urgenţă al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bicaz, jud. Neamţ.

“La vârsta noastră, de multe ori credem că nouă nu ni se poate întâmpla nimic rău. Dar, realitatea ne contrazice. Poate acum nu ne dăm cu adevărat seama, dar oricând putem ajunge într-o situaţie în care sfaturile pe care le-am primit să ne fie de folos, să ne ferească de accidente” a spus Teodora,  elevă în clasa a V-a la aceeaşi unitate de învăţământ.

Acţiunile derulate fac parte din campania de informare şi educare „Nu tremur la cutremur”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne, derulată la nivel naţional prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România. Informaţii suplimentare se regăsesc pe site-urile http://nutremurlacutremur.ro/ şi www.risc.info.ro.

Lecţiile despre Energie” reprezintă un proiect al E.ON România iniţiat în anul 2009 care a fost derulat în peste 200 de şcoli cu participarea a circa 10.000 de elevi, lecţiile fiind susţinute de 630 de voluntari. În acest an, circa 60 de şcoli din cele 20 de judeţe din zona de acoperire operaţională a E.ON România vor fi beneficiare ale lecţiilor susţinute de E.ON România şi Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România au încheiat în luna septembrie 2012 parteneriatul „Împreună pentru siguranţă”, în cadrul căruia se derulează campanii de informare, prevenire şi conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page