Diverse

DIVERSE | „De ce nu mă pot odihni noaptea?”

Insomnia afectează din ce în ce mai multe persoane. Pe un pacient de-al meu în vârstă de peste 40 de ani, lipsa somnului odihnitor îl epuiza și contribuia semnificativ la nivelul ridicat al stresului.

După ce consuma un bol cu cereale îndulcite la micul dejun, pacientul meu bea cafea tot restul zilei, mânca un sandvici la prânz și își lua masa principală la cină. De foarte multe ori lucra până cu puțin timp înainte să se culce. Sfatul meu a fost să înlocuiască cerealele îndulcite cu cele integrale amestecate cu lapte și o banană feliată.

• Dacă și tu ai probleme cu somnul, te sfătuiesc să alegi alimente bogate în triptofan, aminoacid care ajută la secreția melatoninei. Melatonina este hormonul care ajută la inducerea somnului. Optează pentru carne de curcan și de pui, lapte și produse lactate, nuci și semințe – toate conțin o cantitate semnificativă de triptofan. Consumă-le împreună cu orez, paste și cartofi pentru a spori ingestia de triptofan. Pregătește la cină un stir-fry de pui cu tăieței și bea un pahar de lapte înainte de culcare.
• Pentru rezultate și mai bune, redu cantitatea de cafeină ingerată din timpul zilei. Încearcă varianta decofeinizată sau un ceai aromat.
• Învață să te relaxezi și fă câteva exerciții fizice. Astfel vei diminua nivelul de stres.
• Evită să folosești computerul înainte de culcare, pentru că lumina ecranului are un efect stimulator.

Rezultatul: După o lună în care a respectat sfaturile de mai sus, operând schimbări semnificative în regimul alimentar și stilul de viață, calitatea somnului s-a îmbunătățit semnificativ.

Sursa: goodfood.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page