ImportantInfractionalLocal

LOCAL | Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări, la Durneşti

Ieri, 20 decembrie a.c., pentru probarea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută  şi pedepsită de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, poliţiştii din cadrul I.P.J Botoşani – Poliţia oraşului Ştefănești au pus în executare patru mandate de percheziții domiciliare.

Astfel, la locuinţele lui M. J., C. T. şi B. A., toţi din comuna Durnești, au fost depistate peste 5.500 ţigarete de contrabandă şi alte mijloace de probă utile soluţionării cauzelor.

Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitartea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfiurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provind din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page