Eveniment

EVENIMENT | A fost găsit mort în toaleta spitalului! Copilul de 14 ani internat cu afecţiuni hepatice şi obezitate morbidă, a fost găsit fără suflare

Un adolescent de 14 ani care fusese internat la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara cu suspiciune de hepatită şi sindrom de citoliză, dar care avea şi obezitate morbidă, a murit într-o toaletă a unităţii, în prezent fiind aşteptate rezultatele analizelor privind cauza morţii.

Purtătorul de cuvânt al Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, medicul Virgil Musta, a declarat că un copil în vârstă de 14 ani care a fost internat, duminică, la acest spital cu suspiciune de hepatită şi sindrom de citoliză, având şi obezitate morbidă, a murit într-o toaletă a unităţii medicale.

“A fost o moarte subită, un copil de 14 ani care a venit cu sindrom de citoliză, de urgenţă, a fost găsit noaptea (duminică spre luni – n.r.) în toaletă, avea obezitate morbidă. Noi am chemat Poliţia şi a fost chemată Medicina Legală să preia trupul. I s-a făcut autopsia astăzi (miercuri – n.r.), dar nu avem încă un raport al analizelor şi nu ştim deocamdată care este cauza exactă a morţii”, a declarat Virgil Musta.

Potrivit sursei citate, citoliza se manifestă prin distrugerea celulelor hepatice şi apare la majoritatea afecţiunilor hepatice.

Poliţia nu a deschis o anchetă în acest caz.

“Nu s-a deschis o anchetă, deoarece cauzele morţii sunt de natură medicală. Nu au fost găsite urme de violenţă pe corp, nu au fost găsite alte aspecte care să ducă la o moarte violentă”, a declarat Ionuţ Bocancea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş.

Trupul neînsufleţit al adolescentului urmează să fie ridicat de familie pentru înmormântare.

Sursa: antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page