ImportantLocal

LOCAL | Vezi cauzele incendiului produs la școala din Răchiți

Peste 70 de pompieri botoşăneni au acţionat, în noaptea de 4 spre 5 decembrie, cu 15 autospeciale, dintre care opt de intervenţie şi şapte pentru suport şi conducere operativă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la şcoala din comuna Răchiţi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului la ora 02.27.

La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta, atât la acoperişul clădirii, cât şi la o parte din sălile de clasă.

Pentru stingerea incendiului, îndepărtarea oricăror riscuri de reaprindere şi înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de şapte ore.

Intervenţia a fost extrem de dificilă, având în vedere că s-a aprins o cantitate foarte mare de materiale combustibile, accesul la clădire era limitat, precum şi suprafaţa mare incendiată. Extinderea incendiului a fost favorizată de faptul că acoperişul era construit din grinzi de lemn, prevăzut cu lucarne, iar podul sălilor de clase era din scândură.

Pompierii au reuşit să salveze şi să protejeze arhiva unităţii de învăţământ şi o parte din mobilierul şi materialele didactice aflate în interior. 

Nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui frigider defect.

Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 1.500.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 2.500.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page