Un botoșănean a obținut Golden Buzz la Românii au talent! – FOTO&VIDEO
Emanuel Barica este primul concurent care a primit Golden Buzz la „Românii au talent”, în sezonul 14. Andi Moisescu l-a trimis direct în semifinale, iar povestea de viață a concurentului este de-a dreptul emoționantă.
Emanuel Barica, în vârstă de 29 de ani, este artist stradal în Berlin. Specializat pe animație, tânărul impresionează oamenii din diverse zone ale capitalei Germaniei cu talentul său. Concurentul de la „Românii au talent”, sezonul 14, a învățat să deseneze de la vârsta de 14-15, după ce a văzut desenele japoneze la televizor, prin vecini.
„Am vrut să cumpăr în România o hârtie și am dat 32 de lei. Am înnebunit! În Germania este un euro și puțin. (…) Sunt artist autodidact de 15 ani. Nu am pictori în familie. Am crescut de la vârsta de 7 ani cu desenele anime. Mama m-a lăsat în casă la un vecin, când aveam 7 ani, iar atunci am văzut prima dată desene animate, la un televizor alb-negru. (…) Am crescut cu multe exemple negative. Locuiesc în Germania acum și supraviețuiesc doar din a desena”, a spus Emanuel Barica.
Povestea de viață a lui Emanuel, concurent la „Românii au talent”
Provine dintr-o familie de etnie romă și au locuit cu toții în București, într-o vilă, dar tatăl său a pierdut casa la barbut când Emanuel avea doar 4 ani. Erau 5 frați, au plecat cu toții în Botoșani pentru că nu mai aveau unde să locuiască și s-au mutat la bunici, potrivit protv.ro.
La vârsta de 5 ani, Emanuel a fugit de acasă și a locuit timp de 6 luni pe străzi, în București. Tânărul dormea la metrou, iar Poliția l-a găsit și l-a dus înapoi la familia sa. Ca să își câștige existența, mama lui vindea fructe și legume și lucra ca menajeră în casele oamenilor cu bani.
Peste mai mulți ani, Emanuel Barica a ajuns în Germania și a început să deseneze pe stradă. De la artist stradal a ajuns să-și expună lucrările în galeriile de artă din Berlin, Paris sau Linz. „Fiecare lucrare a mea este ca un dans al vieții. Parcă vreau să îmbrățișez arta pentru că mi-a fost aproape în tot timpul ăsta. M-a ținut ferit de toate lucrurile rele și primejdioase. Mi-a fost și prieten, și iubită, și mamă, și tată. Și cu arta am adus oamenii aproape de mine”, a povestit Emanuel Barica.
„Mama trăiește pe stradă, în Botoșani”
Întrebat dacă el crede că mama sa este mândră de el, artistul a mărturisit că aceasta suferă de schizofrenie și locuiește pe străzi, în Botoșani.
„Mama trăiește pe stradă, în Botoșani. Am încercat să o ajut, dar nu merge… are tulburare de personalitate. Am realizat că nu mai am nici mamă într-un fel… Viața mea a fost ca un fel de examen”, a povestit tânărul.
Emanuel Barica a primit Golden Buzz la „Românii au talent” 2024
„Ce o să fac acum pe scenă se numește desen intuitiv și vreau să vă arăt”, a spus Emanuel înainte de momentul său de pe scena talentelor.
„A făcut break dance pe hârtie. Nu am văzut în viața mea așa ceva!”, a spus Smiley, din culise. „E din altă lume”, a completat Pavel Bartoș.
„Emanuel, aș vrea să știi că desenul tău a prins viață cred că de la primele linii. Iar ceea ce am văzut aici este exact neașteptatul după care tânjesc de fiecare dată când vin într-un nou sezon Românii au talent. Iar tu aici ai venit și ai pus în aceeași ecuație: viață, poveste, desen, suferință, dragoste, mii de chipuri… ai fost dirijorul acestui moment și în același timp orchestra întreagă. Dacă ăsta nu e un moment fenomen, atunci nu știu ce mai e… Pentru mine este fără doar și poate momentul fenomen al acestui sezon, iar tu reprezinți pentru mine un fenomen”, a spus Andi Moisescu după care a apăsat Golden Buzz-ul.
„Tu poți să câștigi Românii au talent! Și o să vezi ce se întâmplă de aici”, a fost reacția lui Mihai Bobonete.
„E un băiat care merită! După atâta chinuială și sacrificii și… ne mândrim cu poveștile astea cu români care reușesc din nimic să facă o carieră în alte țări. Sunt oameni care ne fac mândri că suntem români”, a spus Andra.