Botoșănean scos de către polițiști din autoturismul aflat în mers. Acesta nu a oprit la semnal și se afla sub influența alcoolului
În noaptea de 9 iunie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au observat, pe strada Independenței, din municipiul Botoșani , un autoturism care se deplasa haotic, fără a avea în funcțiune sistemul de iluminare.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe două străzi din oraș. Ulterior, acesta a încetinit viteza de deplasare, lucru care a permisul polițiștilor să-l extragă din autoturism, în mers.
A fost imobilizat și condus la sediul poliției, unde i-a fost stabilită identitatea, în persoana unui bărbat, de 66 de ani, din municipiul Botoșani. În urma testării cu apratul etilotest, valoarea rezultată fost de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În ajutorul polițiștilor botoșăneni au venit doi tineri, care erau în apropiere, Bogdan, polițist aflat în timpul liber, din cadrul I.P.J. Bacău și prietenul lui, Răzvan.