Meteo

Cum va fi vremea în această săptămână

Vremea se va menţine caldă pentru mijlocul lunii septembrie în cea mai mare parte a ţării. Valorile termice se vor situa în continuare peste cele specifice la mijlocul lunii septembrie.

Prognoza meteo 13 septembrie 2021

Vremea se va menține în general frumoasă şi caldă pentru a doua decadă a lunii septembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în zonele montane şi submontane, iar noaptea și în nord-est, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 de grade, cele mai ridicate valori fiind în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 17 grade. Dimineața și noaptea, îndeosebi în nord-vestul și centrul teritoriului se va semnala ceață.

Prognoza meteo 14 septembrie 2021

Vremea se va menţine caldă pentru mijlocul lunii septembrie în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în regiunile sudice. Local în zonele montane şi în nord, nord-est şi centru vor fi înnorări, temporar accentuate îndeosebi în a doua parte a zilei şi se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice. Izolat, în special în zona Carpaţilor Orientali, cantităţile de apă pot depăși 10…15 l/mp.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe spaţii mici în dealurile subcarpatice şi posibil izolat în sud-est. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 31 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 17 grade. Izolat la începutul intervalului şi pe alocuri spre sfârşitul acestuia, se va semnala ceaţă, cu probabilitate mai mare în zonele depresionare din nord şi centru şi pe litoral.

Prognoza meteo 15 septembrie 2021

Vremea va fi caldă pentru mijlocul lunii septembrie în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în vest și în sud. Cerul va fi variabil și îndeosebi după-amiaza și seara vor fi înnorări, averse și descărcări electrice, local în zonele montane și submontane și pe suprafețe mai mici în regiunile sudice, sud-estice și centrale.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18 grade pe litoral. La începutul zilei şi în a doua parte a nopţii, pe arii restrânse, se va semnala ceață, cu o probabilitate mai mare pe văi și în depresiuni.

Prognoza meteo 16 septembrie 2021

Valorile termice se vor menține peste cele normale la această dată. Cerul va fi temporar noros și vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice, ziua local la munte și izolat în restul teritoriului, iar noaptea, în extindere în vest și nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 31 de grade, iar cele minime între 7 grade în estul Transilvaniei şi 18 grade pe litoral. La începutul zilei şi în a doua parte a nopţii, pe spații mici, se va semnala ceață, cu o probabilitate mai mare pe văi și în depresiuni.

Prognoza meteo 17, 18, 19 septembrie 2021

Valorile termice vor scădea treptat, în prima zi în vestul, nordul și centrul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în majoritatea zonelor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page