Important

LOCAL | Prezență botoșăneană de succes la Târgul de Turism al României – FOTO

Interes major pentru standul Botoșanilor la ediția din acest an a Târgului de Turism al României, organizat între 14 și 17 noiembrie la Romexpo.

Mai mult de 2500 de persoane au trecut pe la stand, fiind interesate de posibilitatea de a vizita municipiul și județul nostru. Un punct de atracție deosebit pentru toată lumea a fost oferta referitoare la AquaPark Cornișa, vedeta incontestabilă a standului.

Un număr de 20 de agenții de turism din toată țara și-au manifestat intenția de a include destinația Botoșani în ofertele lor viitoare. Perspectiva organizării unor sejururi la Botoșani a stârnit și interesul unor operatori străini, inclusiv din exotica și îndepărtata Japonie.

Buna organizare a standului botoșănean a fost remarcată și de mass-media națională, care a prezentat materiale filmate sau audio, reportaje și interviuri despre oferta noastră turistică (TVR, Prima TV, Pro TV, Radio România Actualități, site-uri și publicații de profil).

Prezența reușită la ediția 2019 a Târgului de Turism al României asigură definirea Botoșanilor ca destinație turistică nouă în ceea ce privește turismul de divertisment, prin AquaPark Cornișa, sporind astfel interesul și pentru componentele tradiționale: turismul cultural și istoric, turismul religios, cel gastronomic sau cel bazat pe punerea în valoare a specificului tradițiilor botoșănene.

 

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page