LOCAL | Dincolo de clişee, mulţumiri pentru implicare şi pentru participare la Ziua Drapelului
Pentru Instituţia Prefectului şi Garnizoana Botoşani, Ziua Drapelului are o semnificaţie ce transcende simpla organizare a unui eveniment dedicate acestui simbol national, recunoscut astfel de Constituţie.
Tocmai din acest motiv, colaborarea cu instituţiile care au îmbrăţişat proiectele organizatorilor în ce priveşte sărbătorirea acestei zile trebuie să fie subliniată şi apreciată la adevărata valoare.
O reverenţă, aşadar, inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, col.dr.ing. Mihail- Cristian Amarandei, pentru efortul de a aduce de la Bucureşti la Botoşani, uniformele de gala IGSU, purtate de militarii Inspectoratului, implicaţi în prezentarea celor 11 drapele oficiale ale statului roman. Transmitem mulţumiri şi acestor militari care au onorat, prin prestanţă, uniformele cu semnificaţie.
Mulţumim conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi elevilor de la Clubul Copiilor Dorohoi care au făcut apel la istoria acestui neam, prin detalierea heraldicii şi a locului istoric al celor 11 drapele oficiale ale statului, începând cu cel de la 1848 până la cel prezent.
O reverenţă datorăm adolescentelor de la Centrul de Plasament “Prietenia” din Botoşani, care au însoţit Drapelul Naţional, alături de Garda Drapelului, pe tot traseul cuprins între Capela Militară şi Piaţa Tricolorului.
Mulţumim pentru pietate şi implicare şi părintelui militar Ştefan Grădinaru precum şi militarilor ce compun Garda Drapelului.
Nu în ultimul rând, mulţumim structurilor locale ale MAI, Primăriei Municipiului Botoşani şi Poliţiei Locale şi Şcolii Populare de Arte “George Enescu” pentru că ne-au fost alături şi de această data în organizarea evenimentelor Zilei Drapelului.
Adresăm mulţumiri şi jurnaliştilor din presa locală, ce au răspuns invitaţiei noastre, în ciuda programului încărcat, şi au punctat momentele dedicate acestei sărbători.
Apreciem, de asemenea, prezenţa la manifestări a botoşănenilor de toate vârstele. Încurajările şi aprecierile lor ne determină să căutăm şi alte elemente de noutate pentru evenimentele pe care le vom organiza.