ImportantLocal

LOCAL | S-a deschis Școala de vară ISU pentru elevi! FOTO!

Sute de școlari de gimnaziu din județul Botosani învață, în aceasta vacanță, cum să acționeze în caz de incendiu, inundații sau cutremur, cum să acorde primul ajutor și ce să facă dacă găsesc muniție neexplodată.  De data aceasta, profesorii lor sunt militarii de la ISU Botoșani, care desfășoară un proiect unic la nivel național: Școala de vară pentru situații de urgență “Prezent şi Viitor în Siguranţă.

Ajuns la cea de a V-a ediţie, proiectul educaţional se adresează elevilor din clasele V – VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani.

Astfel, în zilele de 02, 06, 09, 13 şi 16 iulie, între orele 9.00 – 13.00, grupuri de câte 60 de copii vor participa la cursurile organizate de pompieri.

În zilele de 03, 07, 10, 14 şi 17 iulie, elevii vor fi evaluaţi cu privire la nivelul cunoştinţelor din domeniul situaţiilor de urgenţă acumulate. Din fiecare serie, câte 10 elevii care vor obţine cele mai bune rezultate în urma evaluării vor participa la Tabara de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, care în acest an se va organiza la Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipoteşti, în perioada 10 – 14 august 2015.

În tabără, elevii vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar să se şi relaxeze.” a declarat plt.adj. Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

scoala de vara isu (1) scoala de vara isu (2) scoala de vara isu (3) scoala de vara isu (4) scoala de vara isu (6) scoala de vara isu (7) scoala de vara isu (9) scoala de vara isu (10) scoala de vara isu (11) scoala de vara isu (12) scoala de vara isu (13) scoala de vara isu (14) scoala de vara isu (15) scoala de vara isu (16) scoala de vara isu (18) scoala de vara isu (20) scoala de vara isu (21) scoala de vara isu (23) scoala de vara isu (25) scoala de vara isu (26) scoala de vara isu (27) scoala de vara isu (28) scoala de vara isu (29) scoala de vara isu (30) scoala de vara isu (31) scoala de vara isu (33) scoala de vara isu (34)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page