ImportantLocal

LOCAL | Centrul maternal, plin de mame și copii nedoriți de familii! FOTO!

“E greu să crești un copil! Trebuie să ai condiții să poți crește un copil! Am 17 ani și am un băiețel de 5 luni. Nu am vrut să rămân însărcinată… dar dacă s-a întâmplat, nu am vrut să îl dau. Am stat și pe drumuri. Tatăl meu e mort, mama e plecată din țară și suntem 10 frați. Tatăl copilului e în pușcărie. Trăim din ce trimite mama și cu ce câștigă fratele mai mare. Am ajuns aici pentru că m-au trimis de la Maternitate, după ce am născut. Nu știam cum să cresc copilul, nu am școală, că nu au avut cu ce să mă trimită. Aici am condiții bune, e mai bine decât acasă!  Am învățat foarte multe despre cum să am grjă de bebeluș. Când va crește mare, îl voi da la școală, să învețe carte, să nu ajungă ca noi!” a mărturisit Petronela, un copil firav care nici nu știe să se iscălească, însă care va trebui să își crească propriul copil.

Petronela este una dintre cele 37 de mame din județul Botoșani care au născut, în acest an, înainte de a împlini vârsta majoratului. Locuiește în Centrul Maternal “Micul Prinț”, împreună cu alte 11 mame și cei 14 copii ai lor, nedoriți de familiile din care provin sau victime ale violenței conjugale. Aici găsesc ceea le lipsește cu adevărat: căldura unui cămin, familia pe care au pierdut-o, sprijinul pentru creșterea copiilor, hrană și consiliere.

Oferim cazare și servicii sociale- educație, sănătate, îngrijire și consiliere- pentru 12 cupluri mamă-copil. Acum avem toate locurile ocupate iar dintre mame două sunt minore și doar una frecventează școala. În rest, sunt mame de până la 26 de ani, chiar și victime ale violenței domestice, iar copiii au între 5 zile și 3 ani. Unele nu știu nici cum să alăpteze, iar aici le învățăm inclusiv acest lucru. Petronela a primit tot sprijinul atât pentru înscrierea copilului la medicul de familie, cât și pentru întocmirea actelor de identitate, pentru că ea nu avea buletin, deși avea vârsta. La finalul rezidenței va fi reintegrată în familie, cu sprijinul Fundației HHC Baia Mare, care îi va acorda suport și acasă pentru a reuși să își crească în continuare copilul. Trei luni va fi monitorizată de DGASPC, apoi de Primăria comunei din care vine. Noi încercăm să ne atingem scopul, acela de prevenire a abandonului și facem tot efortul să reintegrăm mama și copilul în familiile lor. Dacă nu se poate, atunci copilul este dat în grija unui asistent maternal. ” Camelia Popa, șefa centrului maternal

Majoritatea mamelor tinere provin din mediul rural și au carente de educație si stare materială. Unele revin în centre, pentru că acasă nu se simt în siguranța, sau pentru că au o nouă sarcină sau un nou copil.

Fie mai nasc un copil fie relația nu a mers… pe parcursul rezidenței sunt educate și în privința măsurilor de contracepție, să aibă grijă și de persoana lor. Încurajăm dezvoltarea legăturilor familiale. Corespondăm cu familia, îi invităm să vină în vizită, identificăm tatăl copilului, alte persoane din familia lărgită care să încreștineze copiii…și care să sprijine în continuare cuplul mamă-copil la plecarea din centru, astfel încât mama să se reintegreze în familie” mai spune Camelia Popa.

Dumitrița are 26 de ani și este mamă de numai o săptămână. Nu este căsătorită, însă a rămas însărcinată dintr-o relație pasageră. A lucrat pe unde a putut, a fost inclusiv baby-sitter în Italia, așa că pentru ea va fi mai ușor să aibă grijă de copil. Copilăria și-a petrecut-o în Centrul de Plasament Prietenia, pentru că mama nu a dorit-o lângă ea. Acum a căutat-o, să îi ceară din nou sprijinul, însă a fost din nou refuzată.

Mama nu vrea să mă primească. Am sunat-o și nu vrea, pentru că am copil. Mai am 5 frați, unul dintre ei m-a vizitat aici, dar atât! Când am venit din Italia, în Botoșani am stat pe drumuri! Nu am renunțat la sarcină pentru că e păcat!” mărturisește Dumitrița, care curând va părăsi Centrul și va începe o nouă viață alături de fiul ei și de o prietenă, care o primește să locuiască împreună într-o locuință ANL.

Situațiile cu care se confruntă specialiștii de aici sunt dintre cele mai diverse și dificile. Cea mai grea, dar cea mai frumoasă misiune, poate, e aceea în care reușesc să convingă mamele să își păstreze copii pe care la internare sunt decise să îi lase în grija statului.

Centrul Maternal “Micul Prinț” a fost înființat în anul 2002 și niciodată nu a avut camerele goale.

 

 

mama-copil- micul-print-abandon-centru78 mama-copil- micul-print-abandon-centru77 mama-copil- micul-print-abandon-centru54 mama-copil- micul-print-abandon-centru52 mama-copil- micul-print-abandon-centru55 mama-copil- micul-print-abandon-centru56 mama-copil- micul-print-abandon-centru59 mama-copil- micul-print-abandon-centru60 mama-copil- micul-print-abandon-centru62 mama-copil- micul-print-abandon-centru63 mama-copil- micul-print-abandon-centru64 mama-copil- micul-print-abandon-centru69  mama-copil- micul-print-abandon-centru45 mama-copil- micul-print-abandon-centru47 mama-copil- micul-print-abandon-centru49 mama-copil- micul-print-abandon-centru48 mama-copil- micul-print-abandon-centru44 mama-copil- micul-print-abandon-centru50 mama-copil- micul-print-abandon-centru mama-copil- micul-print-abandon-centru42 flori-spatii verzi-gradina74 flori-spatii verzi-gradina75 flori-spatii verzi-gradina72

mama-copil- micul-print-abandon-centru-gradina70

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page