ECONOMICImportantLocal

LOCAL | “Prima casă” – strategie pentru următorii 5 ani anunţată de ministrul finanţelor, Anca Dragu!

Ministrul finanţelor Anca Dragu, a anunţat astăzi că se va păstra avansul de 5% pentru programul Prima casă, iar creditele vor fi acordate diferenţiat.

Potrivit acesteia, o astfel de decizie îi va ajuta atât pe cei care doresc să cumpere casele, cât şi pe cei care construiesc sau vând.

Ministrul Finanţelor susţine că pentru anul viitor Programul „Prima casă” va avea un buget de 2,5 miliarde de lei, iar în perioada 2018-2020 bugetul va fi de două miliarde de lei.

Vom păstra acest avans, fiindcă altfel se va crea o presiune pe bănci, dar şi pe cei care doresc să obţină un astfel de credit. În ceea ce priveşte vechimea locuinţelor, am considerat că limita de 5 ani va stimula construcţia de locuinţe noi.Însă putem discuta despre această limită. Avem nevoie de mai multe locuinţe şi o simplă tranzacţionare a celor existente nu va rezolva problema. Este posibil ca băncile să practice dobânzi mai mari în cazul creditelor prin Prima casă pentru locuinţele mai vechi”, a declarat ministrul finanţelor.a declarat Ministrul Finanţelor.

Programul Prima Casă a fost lansat în 2009 și până la finalul lui august 2016, au fost acordate 197.608 garanții în valoare totală de 16,88 de miliarde de lei. În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este infimă, de 0,3%.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page