ImportantLocal

LOCAL | Dr. Petre Rădăuceanu: “La Botoşani şi Dorohoi este nevoie de heliporturi!”

Consilierul judeţean Petre Rădăuceanu, care este și șeful UPU-SMURD, a readus astăzi în discuţie necesitatea amenajării unor zone în care să poată ateriza aparatele de zbor pentru a prelua pacienți care să fie transportați în alte județe.

Nevoia este cu atât mai mare cu cât, în ultima perioadă, numărul urgențelor medicale este în creştere, iar amenajarea unui heliport la Botoşani ar ar spori șansele la viață ale celor aflați în suferință.  

“Vreau să fac o propunere pentru analiză și eventual pentru aprobare. Având în vedere că fac parte dintr-un sistem medical de urgență aș dori să propun dacă putem înființa în municipiul Botoșani și în municipiul Dorohoi două heliporturi deoarece numărul de urgențe medicale după cum bine știți a crescut, iar cu cât pacientul ajunge mai repede într-un centru universitar cu atât șansele cresc. Au fost câteva probleme, din cauza vremii  nu au putut ateriza tot timpul la ACR, sau în weekend când este târgul auto, și la unitatea militară din cauza terenului moale au fost probleme de aceea vă rog să analizați această propunere. Ca sursă de finanțare nu știu dacă nu putem accesa și anumite fonduri europene postaderare”, a spus şeful UPU SMURD Botoşani, dr. Petre Rădăuceanu.

 “Ideea este una mai veche. Noi am mai avut o astfel de inițiativă și este bine să vă adresați cu o mică documentație Consiliului Județean și primăriilor care dețin terenul care poate fi pus la dispoziție. Sunt de acord ca principiu și bănuiesc că și colegii sunt în asentimentul dvs.”, a spus Costică Macaleți

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page