ImportantPolitic

Politic | LEON DĂNĂILĂ: “Dacă o să intru în Senat, două lucruri o să caut să le distrug: corupţia şi incompetenţa. ”

Neurochirurgul Leon Dănăilă a declarat astăzi, la Botoşani, la lansarea candidaţilor PNL la alegerile parlamentare, că a ales Partidul Naţional Liberal “pentru că vine din istorie şi are o doctrină foarte bine stabilită.

“Partidele celelalte au o doctrină mai nouă, mai puţin importantă, mai dezlânată, cu oameni mai corupţi… mie corupţia nu-mi place şi am spus că dacă o să intru în Senat, două lucruri o să caut să le distrug: corupţia şi incompetenţa. Astea două merge mână în mână, nu poţi să distrugi corupţia fără incompetenţă pentru că se susţin unii pe alţii şi se ştiu aceia” , a spus Leon Dănăilă.

Candidatul la Senat a mai spus că va accepta funcţia de ministru al sănătăţii în  Guvernul Cioloş, dacă i se va propune.

“Mie mi s-a mai propus o dată să fiu ministru al Sănătăţii dar am refuzat categoric pentru că aveam o platformă profesională foarte bine pusă la punct. Veneau toate personalităţile la mine, inclusiv din străinătate, am operat foarte mulţi oameni, am fost în consult la oameni din afară, dar am reuşit să fac faţă foarte bine la aceste examene, fapt prin care am căpătat încrederea şi în timpul comunismului a persoanelor care erau în perioada respectivă şi după ’89, ca drept dovadă am fost premiat de trei preşedinţi: Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi anul trecut de domnul Iohannis, cu Steaua României”, a susţinut Leon Dănăilă.

Mi-am dedicat întreaga viaţă oamenilor, aşa cum ştiu eu mai bine. Pentru mine viaţa înseamnă ceilalţi. Nu voi renunţa la spital şi la sala de operaţii, acolo este întreaga mea viaţă. Voi merge în Parlament şi mă voi face auzit şi acolo. Mai am foarte multe de făcut. Sunt pregătit să iau decizii aşa cum o fac în sala de operaţii. Vă rog să mergeţi acasă şi să le spuneţi oamenilor că PNL este alegerea pe care trebuie să o facem. Candidaţii sunt oameni profesionişti, oneşti şi drepţi, oameni care nu vor să mintă…

Eu şi cu Iliescu suntem la fel? Dacian Cioloş şi Liviu Dragnea sunt la fel? Politica este o poveste despre oameni. Am aşteptat ocazia potrivită ca să-i spun preşedintelui partidului nostru: Alina, suntem amândoi la vârsta la care oamenii aşteaptă foarte multe de la noi. La vârsta de 38 de ani viaţa abia începe. Amândoi avem 38 de ani. Depinde doar de modul cum sunt aşezate cele două cifre. Important este că vom câştiga împreună aceste alegeri”, a spus Leon Dănăilă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page