ImportantLocal

LOCAL | Peluza Sud a Stadionului „Municipal” închisă publicului

Peluza Sud a Stadionului „Municipal” a fost închisă.  Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA), a explicat astăzi că accesul publicului în acest sector va fi interzis până când vor fi remediate problemele constatate la parapetul exterior de protecţie a peluzei.

Parapetul din beton, cu o lungime de 120 de metri, o înălţime de aproximativ trei metri şi o adâncime de 25 de centimetri, se află într-o avansată stare de degradare, prezintă fisuri, crăpături şi înclinări.

Eugen Ţurcanu a arătat că s-a cerut o expertiză tehnică iar în primăvara viitoare vor fi făcute lucrări de îndepărtare a parapetului care pune în pericol siguranţa spectatorilor şi de amenajare a unui gard pentru delimitare.

”Expertiza am făcut-o la solicitarea celor care administrează stadionul, în speță administratorul și inginerul de la compartimentul investiții. Au observat fisuri și crăpături în respectiva peluză și ca urmare am luat măsurile care se impun. Și au avut dreptate, pentru că din expertiză a rezultat urgența de a închide tronsonul respectiv, de a da drumul la proiectul tehnic și în primă fază să dăm jos parapetul acela crăpat, să facem lucrări de îndepărtare a acelui parapet care pune în pericol siguranța spectatorilor. Nu vom face consolidări pentru că este o operațiune foarte scumpă” a declarat Eugen Țurcanu, directorul DSPSA Botoșani.

Măsura nu afectează activitatea din stadion.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page