ImportantLocal

LOCAL | Concursul pentru directorii de școli, reclamat la Prefectură

Instituția Prefectului a primit o sesizare din partea unui cadru didactic prin care a reclamat faptul că, deși la nivelul județului concursul s-a încheiat, nici până la această dată Inspectoratul Școlar Județean nu a făcut publice rezultatele.

Am primit la registratură o sesizare din partea unei persoane care a participat la concursul privind ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ. Aș vrea să le amintesc celor de la Inspectoratul Școlar că art. 18 din metodologia privind organizarea concursului, respectiv Ordinul ministrului educației nr. 5080 din august 2016, prevede că punctajul obținut la fiecare probă și punctajul total se afișează la sediu și pe site-ul Inspectoratului Școlar după încheierea probei respective, în aceeași zi. Am să fac o adresă oficială către Inspectoratul Școlar Județean să îmi comunice de ce nu s-au afișat până acum rezultatele“, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au motivat că rezultatele finale vor fi afișate conform calendarului și că nu pot fi făcute publice mai devreme de data de 18 noiembrie.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page